Nu m-am repezit astăzi să scriu despre povestea tigrului omorât la Sibiu din două motive: 1. nu am fost la faţa locului şi am vrut să adun cât mai multe informaţii despre eveniment şi 2. nu am vrut să reacţionez emoţional. Acum însă, mi-am format o părere şi pot să vă spun doar atât: să ne ferească Nenea cu Ploaia de o situaţia de forţă majoră, pentru că suntem pierduţi. Atâta bâjbâială, atâţia ochi daţi peste cap a neputinţă ca la acest eveniment, rar mi-a fost dat să văd. Mai marii Sibiului au fost depăşiţi clar de situaţie, iar rezultatul s-a văzut: un animal împuşcat din nu ştiu ce motiv de vânătorii chemaţi să „rezolve operativ” situaţia. Apropo, nici eu şi cred că nici colegii de la Sibiu, nu am înţeles cine a coordonat operaţiunea "uciderea tigrului". Nu am înţeles şi nu o să înţeleg niciodată faza cu adusul armei „speciale” de la Deva, la fel cum nu o să înţeleg de ce o altă armă la fel de „specială” trebuia adusă de la Cisnădie. Cum Doamne iartă-mă în Sibiu nu exista o asemenea armă? Pe bune acum, de unde atâta bâjbâială astăzi, când se cerea un „cap limpede” care să evalueze situaţia, să ia decizii ultrarapide fără să clipească? Când colo, ce să vezi? Vânători cu spume la gură, gata să împuşte tigrul, iar mai apoi să se fotografieze cu „trofeul”. Repet, din punctul meu de vedere, concluzia întâmplării de astăzi este una singură: să ne ferească Dumnezeu de o situaţie de forţă majoră, pentru că ne-am lămurit de felul cum acţionează „autorităţile”. O să avem parte de dat cu stângu-n dreptu’ ceva de speriat. Pur şi simplu, puse în faţa unor asemenea situaţii, „autorităţile locale” pot în cel mai bun caz să se încurce sau să se scape pe ele. Din punctul meu de vedere, asta au făcut astăzi, iar „soluţia” a fost împuşcarea animalului. De tigrul omorât ce să mai spun? Poţi să spui ceva despre nişte oameni care practică „sportul” numit vânătoare. Cu tot respectul pentru această „îndeletnicire”, nu pot să am niciun pic de respect pentru astfel de creaturi cu 2 picioare, care obţin satisfacţie în urma uciderii unor animale. Nu sunt „activist” în vreun ONG pentru protecţia animalelor, dar pur şi simplu nu înţeleg cum uciderea unui animal poate să excite intelectual sau în alt mod o fiinţă (teoretic) superioară. Iar despre sceleraţii care se îngrămădeau să îşi facă poze cu animalul proaspăt ucis, nu cred că mai e nevoie să spun ceva.