Motociclişti cu suflet mare: Raven Rider Mediaş au dus cadouri copiilor de la Şcoala Specială








 
Gest minunat al membrilor clubului Moto „Raven Rider” din Mediaş. Aceştia au fost prezenţi joi după-amiaza la Şcoala Specială din cartierul medieşean Gura Câmpului, unde au oferit cadouri copiilor din această instituţie. „Am adunat nişte bani şi cu ajutorul unor sponsori generoşi am vrut să facem fericiţi aceşti copii, cu situaţii familiale precare. De asemenea, am reuşit din donaţii să adunăm mai multe haine şi jucării, pe care le-am oferit acestor copii. Suntem fericiţi şi împăcaţi pentru că am reuşit să facem un gest spunem noi frumos pentru copii şi pentru oraş”, a spus Rareş Ciobănaşu, din partea clubului „Raven Rider”.
Aceasta nu este singura acţiune a membrilor clubului medieşean. Zilele următoare, aceştia vor împărţi cadouri copiilor de la Clubul Elevilor din Mediaş, dar şi celor internaţi la Secţia Contagioase a Spitalului Municipal Mediaş.
Un produs Blogger.