Astăzi, vremea va fi în general închisă, cu un cer mai mult noros. Ar trebui să nu ne uităm umbrelele acasă, pentru că meteorologii ne anunţă că se vor semnala ploi. Acestea vor apărea pe arii relativ extinse, în special noaptea, şi vor avea şi un caracter de aversă. La munte precipitaţiile vor fi mixte, iar cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 15 l/mp. În ceea ce priveşte vântul, acesta va sufla moderat, cu intensificări temporare, la munte existând posibilitatea să se intensifice. Maximele de azi se vor încadra între 9 şi 12 gr.C, în timp ce minimele între 0 şi 3 gr.C. La munte se va semnala ceaţă, tot aici fiind condiţii de polei. Mâine nu ne mai bucurăm de temperaturi atât de ridicate, pentru că, potrivit meteorologilor, vremea se răceşte, temperaturile maxime situându-se între 4 şi 7 gr.C, iar cele minime între -6 şi -3 gr.C. Cerul va fi temporar noros, la începutul zilei urmând să plouă slab, deşi izolat. La munte va ninge. Vântul nu-şi face simţită prezenţa prea mult, pentru că va sufla slab la moderat cu intensificări doar la munte, unde, local, se va semnala ceaţa. Şoferii trebuie să fie cu ochii în patru, pentru că sunt condiţii de polei. Miercuri vremea începe să-şi revină, apropriindu-se de normalul termic al perioadei. Cerul, care va fi variabil ziua, va deveni noros noaptea, când, local, se vor semnala precipitaţii mixte, transformate în ninsoare, la munte. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări în partea a doua a intervalului, maximele termice încadrându-se între 3 şi 6 gr.C, în timp ce minimele, între -5 şi -2 gr.C. Izolat se va semnala ceaţa, fiind condiţii de polei. Joi vom zgribuli puţin, pentru că vremea va fi uşor mai rece decât normalul termic al perioadei, cu un cer variabil. Şi în această zi este aşteptată apariţia precipitaţiilor mixte slabe, în timp ce la munte va ninge. Tot slab va sufla şi vântul, care va avea intensificări izolate la munte. Chiar dacă temperaturile minime se încadrează între -7 si -4 gr.C, maximele se vor situa între 2 şi 5 gr.C. Izolat se va semnala ceaţa. De cer noros vom avea parte şi vineri, când vremea va fi relativ rece pentru această dată. Tot vineri cerul va fi mai mult noros, în weekend devenind variabil. Precipitaţiile mixte înregistrate în ultimele zile ale săptămânii se vor semnala în principal ziua, noaptea transformându-se în ninsoare. La munte va ninge şi zolat se va semnala ceaţa, cu minime între -8 si -4 gr.C. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 4 grade C.
