Lucrările haotice şi indolenţa unor firme care se ocupă de proiectul de reabilitare a sistemelor de apă şi canalizare din Mediaş au făcut o primă victimă. Şoferul unei Dacii Solenza a trecut prin momente de groază sâmbătă dimineaţa. Omul a căzut cu maşina în „hăul” de peste 5 metri de pe strada Baznei din Mediaş. În acest loc este unul din şantierele deschise în cadrul lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din municipiul de pe Târnava Mare. Extrem de prost semnalizată, groapa i-a venit de hac unui autoturism Dacia Solenza care a fost pur şi simplu „înghiţit” de hău. Lesne de înţeles faptul că lucrările la şantierul din această zonă a Mediaşului au întârziat nepermis de mult. În toată această nebunie, este şi o veste bună: din fericire, şoferul maşinii nu s-a ales cu leziuni grave.