Şumudică vrea toate punctele la Braşov


Antrenorul celor de la FC Braşov, Marius Şumudică, susţine că se gândeşte la cel puţin o remiză la Mediaş, în meciul din această seară, iar în cazul în care jucătorii săi vor lua 3 puncte, salvarea de la retrogradare e rezolvată în proporţie de 90 la sută. „Va fi un meci foarte greu la Mediaş, însă mergem să luăm puncte, pentru că o victorie ar face să fim salvaţi în proporţie de 90 la sută de la retrogradare. Cel puţin eu asta le pot promite fanilor, că dacă luăm 3 puncte la Mediaş, nu vom termina campionatul mai jos de locurile 8-9. La Mediaş va fi un joc de care pe care, atuul lor fiind unitatea de grup şi faptul că au un antrenor cu care lucrează de multă vreme, dar chiar şi aşa, nu le va fi uşor cu noi. Mă aştept la un joc bun din partea echipei mele şi sper ca jucătorii să fie concentraţi la joc şi nu cu gândul la vacanţă. De asemenea, sper să luăm greu gol şi să fructificăm ocaziile pe care le vom avea, trebuie să fim ceva mai atenţi în ofensivă şi să marcăm”, a spus Şumudică.
Marius Şumudică a mai adăugat că este optimist cu privire la un rezultat bun, mai ales că nici FC Braşov şi nici el ca antrenor nu au pierdut vreodată în faţa celor de la Gaz metan. „Avem într-adevăr un avantaj moral, dar nu trebuie să ne bazăm doar pe asta. Îmi lipsesc doi jucători de bază, Nuno Viveiros şi Cristescu, ambii suspendaţi, dar sper ca cei care vor intra în locul lor să ridice nivelul jocului nostru”, a mai spus Şumudică.
Un produs Blogger.