Intenţia municipalităţii medieşene privind amenajarea unei Pieţe Industriale a prins contur duăa adoptarea bugetului pentru acest an. Astfel, în bugetul Pieţei Agroalimentare pentru 2012 au fost alcoaţi 140.000 de lei pentru amenajarea unor chioşcuri în vederea comercializării produselor nealimentare. De altfel, la finele anului trecut, primarul Mediaşului a spus că în 2012, unul dintre proiecte se referă la amenajarea Pieţei Industriale. „Intenţionăm să deschidem şi 20 de chioşcuri din termopan pentru produse industriale. Piaţa are voie ca 15% din activitate să fie pentru produse industriale şi atunci am decis să amenajăm un loc pentru ceea ce va fi piaţa industrială. Cele 20-25 de chioşcuri vor fi amenajate în spatele Pieţei Agroalimentare, în curtea Gospodăriei Comunale, pentru că noi am cumpărat acolo jumătate din teren. După ce vor fi amenajate chioşcurile respective, acestea vor fi închiriate celor care doresc acest lucru”, a spus Teodor Neamţu.