ALERTĂ: Atenţie la asigurarea locuinţelor împotriva spargerilor


Aşa după cum vă informam în cursul zilei de ieri, una sau mai multe persoane au furat dintr-un apartament din cartierul Vitrometan din Mediaş bijuterii din aur în valoare de aproximativ 5.000 de lei. Detaliile acestui furt le găsiţi aici. În cursul acestei zile, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu au transmis câteva recomandări pentru a preveni producerea unor asemenea fapte:
-uşa se acces în locuinţă să fie prevăzută ce cel puţin două încuietori, care au chei diferite, lanţ de siguranţă şi vizor;
-întăriţi tocul uşii de acces în zona sistemelor de închidere cu o armătură metalică;
-montaţi un interfon la intrarea în bloc sau un sistem de închidere la care să aibă acces doar locatarii blocului,
-dacă aţi pierdut una dintre chei înlocuiţi imediat încuietoarea, acest lucru este recomandat şi în cazul unui schimb de locuinţă;
-când sunteţi acasă asiguraţi uşa cel puţin cu lanţul de siguranţă, astfel vă protejaţi de acei musafiri nepoftiţi;
-un iluminat corespunzător pe casa scării blocului şi în jurul acestuia, sporeşte siguranţa locuinţei dvs.;
-nu ezitaţi să întrebaţi persoanele necunoscute pe care le sesizaţi în spaţiile comune ale blocului pe cine caută, chiar alertaţi mai mulţi vecini; aceste întrebări descurajează posibilii infractori;
-când sunteţi în locuinţă şi sună cineva la dvs., întotdeauna înainte de a -deschide uşa întrebaţi cine este iar ulterior uitaţi-vă pe vizor;
-nu permiteţi accesul în locuinţă sub nici un fel acelor persoane care vând ori cumpără diverse produse sau se oferă să presteze diferite servicii;
-nu faceţi publică plecarea dvs. de la domiciliu, rugaţi vecinii de încredere să vă supravegheze locuinţa. Procedaţi la fel şi dvs. când aceştia sunt plecaţi;
-o lumină aprinsă sau un aparat radio lăsat pornit poate îndepărta un posibil infractor;
-asiguraţi ferestrele cu gratii metalice, mai ales dacă locuiţi la parter, aveţi un plus de siguranţă;
-instruiţi-vă copiii ca atunci când sunt singuri acasă să nu deschidă sub nici un motiv uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte.
Un produs Blogger.