ALERTĂ: Circulaţia pe Valea Oltului – oprită complet


Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu informează că începând din această seară, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (zăpadă, viscol, vizibilitate extrem de redusă), Poliţia Rutieră a luat măsura opririi traficului rutier pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea.  „Echipaje ale Politiei Rutiere se află în Punct Control Veștem pentru a restricționa accesul pe DN 7 și a informa conducătorii auto cu privire la rutele ocolitoare. Menționăm faptul că aceasta restricție se aplica până mâine dimineața (4 februarie), ora 6. Le recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în trafic și le reamintim că nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei)”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
Un produs Blogger.