Temperaturile extreme din ultima perioadă au făcut ca 17 persoane să aibă nevoie de îngrijiri medicale sau de cazare în centrele sociale, pentru că au îngheţat de frig. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu (DSP), numărul persoanelor fără adăpost şi al celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în intervalul 31 ianuarie - 3 februarie 2012, în judeţul Sibiu, este de 17. Din cele 17 persoane transportate, 8 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe, suferind de hipotermie. Cele mai multe dintre aceste cazuri s-au înregistrat la Sibiu, unde 4 persoane au suferit de frig. Câte două au suferit de hipotermie în Mediaş şi în Agnita.
Fenomenele meteorologice extreme (ninsori, viscol, ger) vor fi prezente în continuare, atât în Sibiu, cât şi la nivelul întregii ţări. În aceste condiţii, reprezentanţii DSP Sibiu revin cu îndemnul adresat populaţiei de a respecta sfaturile medicale şi de comportament, pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a altor situaţii extreme.
Ieşiţi din casă doar dacă este absolut necesar!
Medicii spun că trebuie să ne ferim cât putem de bine de frig. Astfel, sunt de evitat deplasarea în spaţii deschise şi expunerea la frig. Îndemnul se adresează în primul rând vârstnicilor, bolnavilor cu afecţiuni cronice (cardiace, respiratorii, reumatismale, renale, bolnavii dializaţi), copiilor foarte mici sau celor care au diverse afecţiuni, gravidelor cu risc sau cele în ultimul trimestru de sarcină, persoanelor cu dizabilităţi psiho-neuro-motorii. Dacă deplasarea este absolut necesară, medicii ne sfătuiesc să folosim îmbrăcăminte călduroasă, din bumbac sau lână, în mai multe straturi, iar la nevoie, haine impermeabile, care să asigure protecţia împotriva vântului. Încălţămintea trebuie să fie confecţionată din materiale adecvate (piele), călduroasă, eventual îmblănită, să nu fie strâmtă sau udă. Trebuie protejate extremităţile şi faţa (mâini, picioare, urechi, nas, obraji). Aceste lucruri sunt esenţiale în prevenirea apariţiei degerăturilor. Se vor folosi căciuli, fulare, şosete groase de lână, mănuşi îmblănite (de preferat cu un singur deget), spun medicii DSP.
Fumatul, de evitat
Dieta în vreme de ger trebuie să includă alimente nutritive, cu un conţinut bogat de glucide şi proteine, fructe, legume, vitamine. Alimentele ar fi de preferat să fie consumate calde, evitând pe cele foarte fierbinţi şi condimentate, dar şi alimentele reci, îngheţata, băuturile cu gheaţă, alcoolul, cafeaua în exces. De evitat, spun medicii, este şi fumatul. O atenţie specială trebuie acordată persoanelor expuse la apariţia degerăturilor: copii şi vârstnici, oameni fără adăpost, persoane care locuiesc singure, bolnavii cu tulburări circulatorii, ateroscleroză sau diabet, cei care consumă alcool, tutun sau alte droguri, precum şi persoanele care lucrează în aer liber, în construcţii sau în salubritate. Deplasările în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate adecvat sezonului sunt de evitat. Locuinţele trebuie încălzite corespunzător, dar nu trebuie să uităm să supraveghem sursele de încălzire şi să evităm instalaţiile improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon sau la izbucnirea de incendii.
Primul ajutor pentru persoane cu degerături
Dacă avem de-a face cu persoane care au suferit degerături, medicii de la DSP ne recomandă să ducem victima într-un mediu încălzit (de afară, în casă) şi să îi înfăşurăm zonele degerate în haine groase sau pături. În anumite cazuri, se poate introduce extremitatea degerată în apă călduţă, a cărei temperatură să nu depăşească 34-37 grade Celsius. Dacă victima e conştientă şi nu varsă, i se pot oferi lichide calde (NU fierbinţi!) şi se transportă cât mai repede la spital. NU (!) sunt recomandate în caz de degerături masajul / frecarea zonelor degerate, expunerea zonei degerate la temperaturi crescute (căldură uscată), cum ar fi încălzirea la calorifere, sobe sau în apă fierbinte. De asemenea, nu se administreată băuturi alcoolice. Dacă apar primele semne de îmbolnăvire, decompensare a afecţiunilor cronice, răceală şi / sau degerături, medicii spun că trebuie evitată automedicaţia. Sfatul lor este să ne adresăm de urgenţă celei mai apropiate unităţi medicale sau să apelăm numărul unic 112.