Dacă tema aleasă se referă la APARENŢE sau dincolo de ele...atunci nu este neapărat o temă...este modul nostru de a fi. Tot ceea ce facem este să salvăm aparenţele, să fim aşa cum vrea lumea să fim. Nu facem aşa că deh, ce zice ăla, nu e bine aşa că ce zice lumea...facem totul sau aproape totul să salvăm aparenţele. Şi atunci....rămâne întrebarea...unde suntem noi? EU, TU, NOI....mai contăm? Dincolo de aparenţe este un hău, ceva nedefinit, pentru că din obsesia de a fi aşa cum ne dorim să ne vadă şi să ne perceapă ceilalţi, nu mai ştim ce e aparenţă şi ceea ce suntem noi. Trăim şi ne complacem într-un concubinaj parşiv, dar asumat voluntar sau involuntar, cu lumea. Ne câştigă lumea salariul? Ne ajută lumea în viaţa de zi cu zi? Iubeşte lumea în locul nostru? Moare lumea în locul nostru? Nu. Şi totuşi, de unde lupta asta imorală de a salva aparenţele? De ce nu am fi 24 de ore din 24 dincolo de aparenţe? 24 de ore din 24 să fim noi. Dar se pare că ne plac aparenţele, le iubim, ne contopim chiar cu ele. Şi-atunci vă întreb: ce mai e dincolo de aparenţe? Este orice ceva foarte, foarte inconsistent, aproape imposibil de decriptat, ori nimic. Asta nu am dedus încă, dar de ceva sunt foarte sigur: suntem prizonierii unor automatisme perverse, pentru că aşa trebuie sau aşa vrea lumea, în acest concubinaj nefericit. Putem scăpa de automatisme? Putem fi EU, TU, NOI?