Picături de fericire.... „Cu mult drag, pentru cine are nevoie”


Înlocuiţi nepăsarea cu o mână întinsă, lepădaţi-vă de orice negativism şi priviţi un pic altfel lumea din jurul vostru. Îmi este greu să cred că nu mai există empatie, frumos, dragoste şi bucuria de a vedea un chip fericit. La acest din urmă lucru vreau să insist puţin. Am discutat la ultima întâlnire a blogger-ilor despre campania din blogosfera medieşeană „Cu mult drag, pentru cine are nevoie”. Întâlniţi un om oarecare pe stradă care plânge? Încercaţi să îi ştergeţi lacrima cu o privire caldă, o strângere de mână sau un cuvânt bun. E atât de simplu să dăruţi ceva, încât nici nu aveţi idee. Are nevoie de un lucru mic, urgent? Faceţi orice este posibil pentru a-l ajuta pe cel aflat în suferinţă. Şi să faceţi acest lucru cu mult drag, pentru cine are nevoie. Bunătatea, empatia şi dragostea sunt singurele lucruri care nu pot fi furate. Ele se pot doar altera sau ascunde undeva în adâncul sufletelor voastre. Hai să le scoatem cumva la suprafaţă. Sunt singurele care ne mai ajută în oceanul de nepăsare din aceste zile. O picătură de ajutor în acest ocean face minuni. De la mine o picătură, de la tine altă picătură, de la noi toţi cu mult drag, pentru cine are nevoie, o mulţime de picături de fericire.

P.S. Cu tot ce pot mă alătur din suflet campaniei „Cu mult drag, pentru cine are nevoie”. Doar un semn şi voi fi acolo unde este nevoie.
Un produs Blogger.