Te rugăm, Doamne...Tu eşti Începutul şi Sfârşitul...ajută acest suflet


Am aflat în această seară despre un caz extrem, extrem de grav. Nu am încă toate detaliile şi tocmai de aceea nu o sa intru în amănunte, le las pe mâine. Este vorba despre o persoană excepţională, tânără, care are toată viaţa în faţă. Şi credeţi-mă, are un viitor. Nici nu vreau să scriu care este suferinţa acestei persoane, pur şi simplu mi-e frică de acel cuvânt. Altceva vreau să vă rog în seara asta, până în momentul în care pot să ofer toate detaliile cazului: vreau să vă rog din tot sufletul, să vă implor chiar, ca măcar pentru un minut să ne rugăm sau să vă rugaţi când aveţi timp, pentru aceea persoană şi pentru familia ei. Este o suferinţă de neimaginat şi pe lângă tratamentele “fizice”, oferite de medici, persoana respectivă are nevoie de ajutorul Divin. Are nevoie de ajutorul Divin pentru a o ajuta să meargă mai departe, să treacă peste toate chinurile trupeşti şi peste ceea ce urmează. Este nevoie de ajutorul Divin pentru familia acestei persoane, familie care duce o luptă aproape inumană pentru salvarea celui mai de preţ dar: propriul copil. În seara asta, în acest moment, nu putem decât să ne rugăm.

Doamne…Tu l-ai adus pe acest copil pe lume şi spre tine ne întoarcem acum, când numai Tu, care eşti Începutul şi Sfârşitul, poţi să-I alini suferinţa. Eşti cel mai bun medic al nostru, Doamne, cel care ne ridici când ne este greu şi ne vindeci când suferinţa ne doboară. Te rugăm, Doamne, ajută-l pe acest copil, ridică-l şi ajută-l să se vindece, să îşi facă un rost în viaţă şi să îşi bucure părinţii. Dă-i puterea de a merge mai departe, de a lupta, dar mai presus de toate, dă-i puterea să se întoarcă spre tine când toate rănile vor fi vindecate şi să Îţi mulţumească. Îţi va mulţumi din tot sufletul pentru că numai Tu ai fost cel care l-ai născut a doua oară. Te mai rugăm, Doamne, întăreşte-i pe părinţii acestui copil. Au atîta nevoie de Tine în aceste momente grele. S-au luptat şi se luptă pentru salvarea copilului lor, copil care este rodul rostului lor pe pământ. Ajută-I să îl vadă sănătos şi împlinit, ajută-i să se bucure de bucuria lui: terminarea şcolii, a facultăţii, întemeierea unei familii şi ajută-i, Doamne, să îşi vadă şi nepoţii. Eşti singura noastră speranţă în aceste moment, Doamne, şi tocmai de aceea Te rugăm să alini şi să vindeci suferinţa acestei persoane şi a familiei.
Un produs Blogger.