6 primari şi un viceprimar din zona de nord a judeţului Sibiu au participat la începutul acestei săptămâni la Bucureşti la mai multe întâlniri cu doi dintre miniştrii Guvernului României. Astfel, primarii din Şeica Mare, Axente Sever, Târnava, Bazna, Brateiu şi Aţel, dar şi viceprimarul din comuna Şeica Mică, au purtat discuţii cu miniştrii cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu. Discuţiile au fost posibile cu ajutorul deputatului Gheorghe Roman, care a dorit astfel să vină în sprijinul primarilor din zona de nord a judeţului Sibiu. Prima întâlnire a avut loc la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, unde primarii celor 7 comune s-au întîlnit cu ministrul Cristian Petrescu, dar şi cu directorul Companiei Naţionale de Investiţii, Sorin Munteanu. Rând pe rând, primarii şi-au prezentat „of-urile”, pornind de la finanţările pentru cămine culturale, dar şi situaţia proiectelor pentru realizarea sistemelor de apă şi canalizare. O situaţie aparte o reprezintă comuna Şeica Mare, localitate care se confruntă cu o alunecare de teren la fiecare ploaie mai mare, primarul Nicolae Şuşa solicitând sprijin pentru demararea unei lucrări de consolidare a unui deal. De asemenea, edilul şef din Aţel a solicitat sprijin în vederea demarării unei lucrări de reabilitare a acoperişului căminului cultural din centrul de comună, investiţia fiind una cât se poate de urgentă din cauza stării extrem de precare a actualului acoperiş. Tot la întâlnirea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a participat şi Dan Nistor, reprezentant al Asociaţiei Chiriaşilor din locuinţele ANL din România, care a solicitat sprijin legislativ pentru tineri în vederea achiziţionării locuinţelor.
Ministerul Agriculturii
Deputatul Gheorghe Roman însoţit de primarii celor 7 comune s-au deplasat apoi la sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, unde s-au întâlnit cu ministrul Stelian Fuia. O problemă comună a tuturor edililor prezenţi a fost legată de Grupul de Acţiune Locală, solicitarea către minister constând în elaborarea unui act legislativ pentru ca acest grup să devină funcţional. Şi la Ministerul Agriculturii, primarii comunelor au discutat punctual despre problemele fiecărei localităţi, proiectele depuse în cadrul măsurii 3.2.2. fiind de departe celemai arzătoare probleme ridicate de edili. Titularul postului de la Agricultură i-a linistit pe primari în momentul în care i-a asigurat că ministerul dispune de sumele de bani necesare pentru finanţarea unui număr de 50 de proiecte, în ordinea punctajului.
