Cele 4 persoane, 3 femei şi un bărbat din Mediaş,
reţinute în urma acţiunii pe lina prostituţiei şi proxenetismului, au fost
arestate de judecători. Astfel, în urma unei ample acţiuni a poliţiştilor
Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu s-a reuşit destructurarea unei grupări
infracţionale ce acţiona pe raza municipiului Mediaş, cu preocupări în sfera
prostituţiei şi proxenetismului. Patru persoane au fost reţinute şi prezentate
în cursul zilei de miercuri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, respectiv
Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de proxenetism. Judecătoria Sibiu a luat împotriva celor patru
inculpaţi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile, fiind
reţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Cercetările în
acest dosar sunt continuate de poliţiştii sibieni.
AICI găsiţi imagini de la descinderile mascaţilor la prostituatele din Mediaş.
