ASTĂZI: Gaz Metan Mediaş – Astra Ploieşti


 
După egalul cu Steaua şi înfrângerea cu 0-1 din semifinala Cupei României cu Dinamo, jucătorii Gazului Metan au parte astăzi după-amiaza de un meci „care pe care” cu Astra Ploieşti. Antrenorul Cristian Pustai a declarat că pentru echipa sa orice partidă până la finele campionatului este una dificilă. În plus, pentru meciul de duminică, Markovic și Issa Ba nu vor face parte din lotul Gazului Metan, fiind suspendați pentru cumul de cartonașe galbene. „Este un meci foarte greu, un meci care ar fi al treilea într-un interval de șase zile. O partidă cu o echipă Astra, care nu a avut rezultate foarte bune în ultima vreme, dar care vine cu o altă față, cu altă conducere. Noi avem, din păcate, pentru acest meci doi jucători suspendați – Markovic și Issa Ba, și alți jucători incerți. O să vedem duminică dacă vor conta schimbările de la Astra, dar, chiar dacă nu erau aceste schimbări, jocul era greu, pentru că Astra este o echipă de mijlocul clasamentului, o echipă care pierde foarte greu în deplasare. Noi am ajuns, la ora aceasta, să depindem de orice punct”, a spus Pustai.
Partida dintre Gaz Metan şi Astra Ploiești se va juca duminică în această după-amiază de la ora 16 şi va fi transmisă în direct pe GSP TV.
Un produs Blogger.