Adunarea Generală a Acţionarilor ELCEN a aprobat vineri, 30 martie, transferarea termocentralei Iernut la compania Romgaz Mediaş, în cuantumul datoriei de aproape 150 de milioane de euro. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care s-a aflat vineri în vizită de lucru la Mediaş. „Romgaz şi ELCEN aveau un litigiu de ani de zile cu privire la datoria pe care Romgaz-ul o avea de încasat de la ELCEN. În acesată dimineaţă, (vineri, 30 martie-n.red.) Adunarea Generală a Acţionarilor ELCEN a aprobat transferul în contul acestei datorii de 653 de milioane de lei, aproape 150 de milioane de euro, a termocentralei Iernut”, a spus Lucian Bode.
Ministrul s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut şi de faptul că s-a reuşit, în cele din urmă, cele două companii să ajungă la o înţelegere în privinţa stingerii datoriei de 150 de milioane de euro.