Săptămâna începe cu vreme rece. Astăzi cerul va fi variabil, temporar noros în prima parte a zilei, când, pe arii restrânse se vor mai semnala precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 9 grade, iar cele minime între -4 şi -2 grade. Mâine, deşi temperaturile vor creşte uşor, vremea va fi rece pentru această perioadă, dar în general va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 13 grade, iar cele minime între -1 şi 1 grade. Sunt condiţii de brumă. Miercuri, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări la sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 4 grade. Joi, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros şi local se vor semnala ploi ce vor avea şi caracter de aversă, în general slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele minime între 5 şi 7 grade. În weekend, vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi ce vor avea caracter de aversă şi vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 17 grade, iar cele minime între 3 şi 7 grade.
