Producția „Ultima zi a tinereții” în
regia lui Yuri Kordonsky de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a primit
premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2011 în cadrul celei de-a XX-a
ediții a Galei Premiilor UNITER. Cea de-a XX-a ediție a
Galei Premiilor UNITER a avut loc luni seară la Teatrul Odeon din București. Trofeul
pentru cel mai bun spectacol al anului i-a fost înmânat de Ministrul Culturii Kelemen
Hunor scenografului spectacolului, Dragoș Buhagiar. Acesta a ținut să
mulțumească în discursul său în mod special lui Constantin Chiriac,
directorului Teatrului Național din Sibiu, pentru că a facut posibilă această
întâlnire, dar și echipei tehnice a teatrului pentru dedicația față de acest
proiect. „Ultima zi a tinereții“ este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor
unei iubiri“ al unuia dintre cei mai importanți autori contemporani polonezi,
Tadeusz Konwicki. Spectacolul a avut premiera pe 30 octombrie 2011 și este cea
de-a patra dramatizare pe care regizorul rus Yuri Kordonsky o face în România,
după „Inimă de câine“, „Crimă și pedeapsă“ și „Îngropați-mă pe după plintă“. Spectacolul
prezintă povestea de dragoste adolescentină dintre Vitek și Alina pe fundalul
neliniștii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Granițele dintre vis
și realitate sunt susținute magistral prin decorul minimalist cu accente
suprarealiste al scenografului Dragoș Buhagiar și pe fundalul unei coloane
sonore de Vasile Șirli. Traducerea textului în limba română a fost făcută de
Mașa Dinescu, iar producția de la Sibiu îi reunește pe actorii Marian Râlea,
Alexandru Malaicu, Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Constantin Podu, Ofelia
Popii, Iulia Popa, Serenela Mureșan și Cristian Stanca. Următoarea
reprezentație a spectacolului va avea loc în cadrul Festivalului Internațional
de Teatru de la Sibiu ce va avea loc în perioada 25 mai – 3 iunie 2012.
