Consilierii locali din Mediaş se reunesc joi, 26 aprilie
de la ora 16 în cadrul şedinţei ordinare pe luna aprilie 2012. 23 de proiecte
de hotărâri au fost incluse pe ordinea de zi a şedinţei, printre cele mai
importante fiind un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului local
al municipiului Mediaş pe anul 2012 cu suma de 300.000 de lei pentru alegerile
locale din 10 iunie 2012 şi un proiect
de hotărâre privind stabilirea unor măsuri de ocupare temporară a domeniului
public al municipiului Mediaş, în scopul amenajării unor terase de alimentaţie
publică. Tot pe ordinea de zi figurează proiectul de hotărâre privind
atribuirea în folosinţă gratuită a unor suprafeţe de teren în vederea
construirii de locuinţe proprietate personală, tinerilor cu vârsta între 18 şi
35 ani şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi
a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Echipare
tehnico-edilitară cartier rezidenţial, strada Daniel Thellmann – etapa I,
municipiul Mediaş”. Şedinţa va începe joi la ora 16.
