Competiţia
internaţională de renunţare la fumat „Quit & Win” a ajuns la a şaptea
ediţie, iar sibienii care reuşesc să se lase de fumat vor fi răsplătiţi. „Quit
& Win” este o campanie-concurs, iniţiată sub egida Biroului EURO al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi oferă fumătorilor oportunitatea de a se
lăsa de fumat. Conform regulamentului de participare, ediţia din acest an
propune celor interesaţi abţinerea de la fumat în perioada 2 – 29 mai,
precedată de trimiterea unui formular de participare, înainte de 2 mai 2012.
Începând din mai 2000 şi până în prezent, din
judeţul Sibiu au participat 99 de persoane. Fumătorii care vor respectat
abstinenţa pot câştiga, prin tragere la sorţi, premii importante în valoare de
1.000 de dolari, constând în două sejururi a câte 11 zile, la Centrul de
Sănătate Herghelia, jud. Mureş (2 persoane) şi două sejururi a câte 11 zile, la
Centrul de Sănătate Podiş, jud. Bacău (2 persoane). Numele câştigătorilor se
vor anunţa în 31 mai, când se aniversează Ziua Mondială Fără Tutun. Abţinerea
de la fumat a câştigătorilor se verifică prin depoziţia unui martor şi
printr-un test biochimic. Formularele
de participare şi regulamentul concursului pot fi procurate de la Direcţia de
Sănătate Publică Sibiu, până în data de 30 aprilie sau înscrierea se poate face
online la adresa: www.sanatateplus.ro.
Quit & Win s-a organizat începând din 1994, din doi în doi ani, sub
coordonarea internaţională a Institutului de Sănătate Publică din Finlanda,
având suportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - Iniţiativa Tobacco Free.
