Ca orice român creştin şi evident evlavios, nu e
sărbătoare lăsată de la Dumnezeu dacă nu „muşti” puţin din cel care ajunge
înaintea ta să se închine la moaşte sau pupă primul Evanghelia. Păi ce
Doamne-iartă-mă? De aia te-ai trezit tu, om cu frica lui Dumnezeu, cu noaptea
în cap, să ţi-o ia altul înainte la coada de la agheasmă? Stai aşa, frate, că
te înghesui de nici măcar plutonul de mascaţi nu te mai salvează. Aaaa,
mascaţi? Ce vor ăştia, frate al meu întru credinţă? Vor să ne pună în rând? Ei,
aş!, ne opintim, ne scremem puţin, băgăm coate la greu şi daaaaaaa, am prins
sticla de agheasmă. Azi a fost Izvorul Tămăduirii, mare sărbătoare şi un şi mai
mare motiv ca prea-cuvioşii creştini să îşi dea în petec. Cei din imaginile de
mai sus sunt creştini? Oameni cu frica lui Dumnezeu? O spun foarte clar: mă
felicit sincer că nu merg la biserică printre asemenea sălbatici. Nu oameni,
sălbatici fără minte.