În cursul zilei de joi, în cadrul unor activităţi
desfăşurate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş, au fost
identificaţi şi reţinuţi trei tineri de 17, 18 şi 29 de ani. Cei trei sunt
suspectaţi de săvârşirea în perioada aprilie – iunie 2012, a 4 infracţiuni de
furt calificat, fapte pe care le-au comis împreună cu alţi doi tineri minori, a
căror identitate şi implicare în activitatea infracţională urmează a fi
stabilită. Prejudiciul cauzat în urma acestor fapte este de aproximativ 4.000
de lei. Cei trei învinuiţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere în
Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentaţi în
cursul acestei zile Judecătoriei Mediaş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii
penale şi arestare preventivă. Cercetările în acest caz sunt continuate de
poliţiştii medieşeni.
