30 de incidente electorale sesizate în judeţul Sibiu


În judeţul Sibiu, de la începutul procesului de votare şi până la ora 22 au fost sesizate 30 de incidente electorale. Din totalul acestora au fost confirmate 3 incidente, 26 fiind neconfirmate iar o sesizare a fost declinata spre competentă soluţionare către Biroul Electoral Judeţean. Dintre acestea 7 au fost constatate în mediul urban şi 23 în mediul rural, majoritatea fiind sesizate prin Sistemul Apel Unic 112. Dintre cele 3 incidente electorale care au fost confirmate în urma cercetărilor efectuate de echipele de specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, 2 fapte fac obiectul unor dosare penale urmând ca soluţia legală să fie dată prin intermediul Parchetului. Aceste fapte penale privesc: scoaterea unor buletine de vot din incinta secţiei de votare conform art. 111 (1) din Legea nr. 67/2004 şi pătrunderea în acelaşi timp a două persoane în cabina de vot a secţiei conform art. 108 (1) din Legea nr. 67/2004. Ambele incidente au fost înregistrate în localitatea Alţâna. Al treilea incident confirmat s-a concretizat în aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.200 de lei (art. 103 lit. „m” din Legea nr. 67/2004).
Un produs Blogger.