Primăria Mediaş în colaborare cu Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea Mediaş şi Centrul Antidrog Sibiu demarează campania „Spune NU
drogurilor”, o campanie menită să informeze comunitatea cu privire la riscurile
juridice şi medicale care survin în urma uzului de droguri. Ideea aceste
campanii a luat naştere la iniţiativa unor tineri medieşeni sensibilizaţi de
această problemă. Derularea campaniei constă în 3 evenimente. În primul rând va
fi organizat Marşul Antidrog, care va avea loc în 26 iunie la ora 13 şi la care
poate participa orice persoană. Anul acesta se încearcă sensibilizarea
tinerilor, care reprezintă ţinta cea mai uşoară a drogurilor, printr-o campanie
de conştientizare a riscului consumului de stupefiante. Tot în data de 26 iunie
la ora 18 în sala „Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene va fi
organizat Seminarul I intitulat „Consumul şi traficul de droguri-consecinţe
juridice”, manifestare la care se doreşte prezentarea aspectelor şi
consecinţelor legale care survin în urma consumului şi traficului de droguri.
În sfârşit, în 27 iunie la ora 18 în sala „Daniel Thellmann” a Primăriei Mediaş
va fi organizat Seminarul II, intitulat „Efectele drogurilor asupra calităţii
vieţii”, cei prezenţi urmând a fi informaţi despre efectul nociv al drogurilor
asupra vieţii.