Ipoteză ŞOC – George Petrescu, viceprimar doar pentru câteva zile?



Scandalul este departe de a se fi terminat în USL Mediaş. Astfel, după alegerea viceprimarului oraşului în persoana lui George Petrescu, nimeni altul decât co-preşedintele USL Mediaş în dauna lui Eugen Moraru, candidatul propus de USL, apele sunt tot mai tulburi în USL. Ieri, imediat după legerea lui George Petrescu în funcţia de viceprimar, celălalt co-preşedinte al Uniunii, Viorel Arcaş a spus că va prezenta situaţia de la Mediaş în forurile superioare ale USL pentru rezolvarea problemelor din municipiul de pe Târnava Mare. Potrivit unor surse, reprezentanţii PSD Mediaş ar fi întocmit deja hârtiile pe care le vor trimite celor doi co-preşedinţi la nivel judeţean ai Uniunii Social Liberale şi prin care solicită retragerea sprijinului politic pentru George Petrescu şi Pavel Nagy. Acest lucru ar echivala cu pierderea mandatelor de consilieri locali a celor doi, iar în privinţa lui George Petrescu şi a funcţiei de viceprimar. Reprezentanţii PSD Mediaş i-au acuzat pe liberalii din oraş de încălcare a protocolului Uniunii, care interzice categoric orice colaborare cu PDL. Cel mai probabil, în câteva zile va veni răspunsul din partea liderilor judeţeni ai USL, moment în care va fi aflată şi modalitatea de rezolvare a situaţiei din Uniunea de la Mediaş.
Un produs Blogger.