Şcoala
cu clasele I-VIII „Cireşarii” din Municipiul Mediaş este beneficiara unui grant
în cadrul Programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii” componenta Comenius,
titlul proiectului fiind „Environmental Management College”. Este vorba despre
un proiect multilateral cu scoli din Spania, Polonia, Turcia, Bulgaria si
Portugalia. Recent, şcoala medieşeană a fost gazda ultimei întâlniri de lucru
la care au participat 20 de cadre didactice din ţările amintite si 15 elevi din
Polonia, Bulgaria şi Portugalia. Echipa de proiect a şcolii a fost alcătuita
din următoarele cadre didactice: prof. Liana Gheorghiu, directorul instituţiei,
prof. Denis Berger, responsabil de proiect, prof. Gabriela Schreiner, prof.
Cristina Crăciun, psiholog şcolar Dora Prisacaru, înv. Georgeta Puşcaş, înv.
Elena Rotar, prof. Dora Hanga. „Programul vizitei a fost foarte variat pentru
că am dorit ca într-un interval scurt de
timp participanţii sa primească
informaţii bogate despre învăţământul românesc, despre oraşul nostru,
despre tradiţiile locale, dar să fie desfaşurate şi comunicările legate de tema
proiectului”, explică profesorul Gabriela Schreiner
Prima
activitate s-a desfaşurat la „Muzeul Gazului”. Oaspeţii au aflat o mulţime de
lucruri interesante despre geografia şi istoria Mediaşului din prezentarea
realizată de elevul Antim Prisacaru din clasa a VII-a a A. Apoi, în cadrul Proiectului „Şcoli pentru un viitor
verde” a avut loc o demonstraţie de compactare a ambalajelor de tip PET
susţinută de elevii Tania Flentea şi Sergiu Şerban din clasa a VII-a A. Un alt
moment foarte important al primei zile l-a constituit participarea reprezentantului societaţii „Apa
Târnavei Mari” care a vorbit despre proiectele de alimentare cu apă, a
distribuit materiale informative si promotionale. După amiază a urmat
cunoaşterea „pe viu” a oraşului prin vizitarea Muzeului Municipal, a Bisericii
Evanghelice Sf. Margareta, a centrului istoric. Zilele următoare ale vizitei de
lucru au fost la fel de pline cu activităţi interesante. Astfel, ziua de marţi
a cuprins o „lecţie” despre importanţa calităţii apei prilejuită de vizitarea
staţiei de epurare a apei de la Mohu, lângă Sibiu, urmată de vizitarea
oraşului. „Miercuri delegaţia a fost primită la Primăria Mediaş, domnul primar
Teodor Neamţu exprimându-şi aprecierea cu privire la desfăşurarea proiectului.
Deoarece
am dorit ca profesorii şi elevii din cele cinci ţări să afle cât mai multe
lucruri despre regiunea noastră, un alt punct forte al programului a fost
excursia de studiu la Sighişoara. A patra zi a cuprins organizarea în şcoală a
unei expoziţii de pictură, colaje şi afişe pe teme de mediu realizate de elevi
din toate ţările partenere. A urmat apoi ultima sesiune de lucru şi
distribuirea certificatelor de participare. Ultima etapă a vizitei a oferit
posibilitatea cunoaşterii vieţii rurale din împrejurimi, prin incursiunea
făcută în comuna Bazna. Am încheiat aceast proiect cu certitudinea că astfel de
activităti sunt deosebit de utile în formarea elevilor şi în perfecţionarea
cadrelor didactice. Sperăm ca în viitorul cât mai apropiat să desfăşurăm şi
alte proiecte internaţionale pentru ca un număr cât mai mare de elevi şi
dascăli să poată participa, contribuind în felul acesta la creşterea calităţii
educaţiei oferite de şcoala noastră”, a mai spus profesorul Gabriela Schreiner.