Teologii spun că, la 50 de zile de la învierea lui Iisus
Hristos, Duhul Sfânt a coborât între apostoli, în chipul unor limbi de foc, iar
aceştia au început să vorbească în limbi străine, pe care nu le ştiau până
atunci. Evenimentul marchează şi întemeierea Bisericii. În zilele care urmează
acestei sărbători, Biserica îi celebrează pe cei care au contribuit la
întemeierea creştinismului. Luni, după Rusalii, este sărbătoarea Sfintei
Treimi. Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină, fiind celebrată
încă de pe vremea apostolilor. Până la începutul secolului al V-lea,
"Cincizecimea" era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a
Pogorârii Sfântului Duh.
Home » Iisus Hristos »
Pogorarea Sfantului Duh »
Rusalii
» Rusaliile – printre cele mai veci sărbători creştine
