VREMEA – Săptămână cu vreme CANICULARĂ


 
Vara a venit, în sfârşit, şi în termometre, iar cei mai sensibili ar trebui să evite ieşirile la orele de vârf. Avem de-a face cu temperaturi caniculare, iar indicele temperatură - umezeală va atinge şi va depăşi 80 de unităţi. Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea şi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 şi 33 grade, iar cele minime între 14 şi 17 grade, izolat mai ridicate în nordul judeţului, spre 21 grade. Izolat, indicele temperatură - umezeală va atinge sau depăşi 80 unităţi. Marţi, vremea se menţine deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea şi prima parte a zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 şi 34 grade, iar cele minime între 14 şi 18 grade, izolat mai ridicate în nordul judeţului, spre 22 grade. Indicele temperatură - umezeală va depăşi 80 unităţi.
Miercuri, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după-amiaza la munte, unde izolat se pot semnala averse slabe de ploaie însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 şi 34 grade, iar cele minime între 15 şi 20 grade. Indicele temperatură - umezeală va atinge sau depăşi 80 unităţi. Joi, vremea va fi călduroasă şi uşor instabilă după amiaza în zona de munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în zona de munte unde izolat se vor semnala averse de ploaie însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 şi 35 grade, iar cele minime între 15 şi 19 grade, izolat mai ridicate în nordul judeţului, spre 22 grade. Local, indicele temperatură - umezeală va depăşi 80 unităţi. În weekend, vremea va fi în general instabilă iar temperaturile vor scădea. Cerul va deveni temporar noros şi se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 29 grade, iar cele minime între 13 şi 19 grade.
Un produs Blogger.