3 maşini implicate într-un accident pe DN 1 în judeţul Sibiu


Accident grav luni seara în jurul orei 20 pe Drumul Naţional 1, la Aciliu. Nu mai puţin de 3 autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier care a blocat Drumul Naţional 1 mai bine de două ore. Accidentul s-a petrecut în momentul în care şoferul unui Logan nu a acordat prioritate atunci când a ieşit de pe un drum secundar. O altă maşină a intrat în plin în el iar apoi a ajuns pe contrasens unde s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului, două persoane au fost transportate de către echipajele SMURD la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Şoferul TIR-ului circula dinspre Miercurea Sibiului spre Sălişte. S-a trezit dintr-o dată cu o maşină pe contrasens şi nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. Alături de şofer în cabina TIR-ului era şi un copil de 4 ani, însă acesta a scăpat nevătămat. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii spun că vinovat este şoferul Loganului care a pătruns pe Drumul Naţional 1 fără să acorde prioritate. Şoferii celor două autoturisme implicate în accident au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale amănunţite, ănsă din fericire rănile suferite nu le pun viaţa în pericol.
Circulaţia a fost complet blocată pe Drumul Naţional 1 mai bine de 2 ore, iar coloanele de maşini s-au întins pe o distanţă de 25 de kilometri. Poliţiştii rutieri au început cercetările în acest caz pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Un produs Blogger.