De la 1 iulie, medieşenii plătesc tarife majorate la apa
potabilă şi canalizare. Astfel, la potabilă, costul unui metru cub este de 2,98
de lei fără TVA, în timp ce la canalizare, tariful este de 2,53 de lei fără
TVA. Comparatic vu anul trecut, este vorba despre o majorare cu 0,67% a
preţului apei potabile şi de 36% a tarifului la serviciile de canalizare. În
ceea ce priveşte localităţile Agnita şi Dumbrăveni, apa potabilă costă de la 1
iulie 2,78 de lei fără TVA, iar canalizarea este 2,53 de lei fără TVA. În
ambele localităţile, majorările faţă de anul trecut sunt de 1,09% la preţul
apei şi 47% la serviciile de canalizare. „Pe această cale, dorim să le
comunicăm clienților noștri că aceste majorări tarifare reprezintă, în esență, alinierea la standardele UE privind apa potabilă și cea uzată. În special, majorările tarifelor pentru
servicile de canalizare sunt prețul protecției mediului
înconjurător și al sănătății populației deservite. Având în vedere că, la momentul întemeierii operatorului,
peste 80% din infrastructura de apă-canal a Mediașului era uzată fizic și moral, iar orașele Agnita și Dumbrăveni nici măcar nu beneficiau de servicii de
canalizare și de o Stație de Epurare, investițiile derulate de operator din fonduri europene, proprii sau de la Bugetul
de stat și local sunt absolut necesare pentru
crearea unei infrastructuri care să reprezinte baza pentru o dezvoltare
economică a regiunii și care să asigure un
nivel civilizat de trai al populației deservite și o protecție corespunzătoare a mediului înconjurător”, a explicat
directorul general al Apa Târnavei Mari, Virgil Bucşe, într-o conferinţă de
presă.
