
Aproximativ 50 de sibieni au protestat, joi seara, în centrul Sibiului împotriva deciziei de invalidare a referendumului. Oamenii au scandat lozinici împotriva președintelui suspendat, Traian Băsescu și impotriva Curții Constituționale a României. Protestul a fost organizat de Asociația Sibiu. Decembrie `89, a început la ora 19.30 în Piaţa Mare a Sibiului. Protestatarii au parcurs la pas strada Nicolae Bălcescu, apoi s-au întors în Piaţa Mare, unde, în jurul orei 21, protestul s-a încheiat. Sibienii au scandat lozinci împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu, precum şi a Curţii Constituţionale a României, care a decis invalidarea referendumului din 29 iulie. Ei au scandat „Eşti un ticălos / Jos Băsescu, jos”, „Votul popular a fost majoritar”, „Băsescu şi PDL / Sărăcie, foamete”, „Demisia”, „Băsescu şi gaşca lui – duşmanii poporului”, dar şi „CCR, duşmanul ţării e” sau „Vrem justiţie curată, nu politizată”. De asemenea, protestatarii au purtat pancarte pe care au scris „Aspasia, ai trădat”, „Băsescu, poporul nu te vrea” şi au arborat steaguri tricolore.
În Piaţa Mare, protestatarii au lăsat o candelă aprinsă în memoria eroilor Revoluţiei din 1989 și au scandat „Păcat pentru sângele vărsat”. În faţa sediului PDL, au scadat „Demisia”.