Albert împlineşte astăzi UN AN. La Mulţi Ani



Sunt convins că îl mai ţineţi minte pe Albert Marcu, băieţelul din Aţel pentru care în toamna anului trecut mii de oameni au donat diferite sume de bani pentru a-i fi salvată viaţa. Între timp, operaţia a fost efectuată, Albert este bine iar astăzi, 8 august 2012, Albert împlineşte un an de zile. Este prima aniversare a lui Albert alături de părinţii lui, Camelia şi Remus, care au trecut printr-o experienţă teribilă anul trecut. Poate tocmai de aceea, pentru că viaţa le-a oferit o asemenea încercare, ziua de astăzi este una extraordinară, atât pentru Albert, cât şi pentru părinţii lui. În acelaşi timp, se cuvin mulţumiri din suflet celor care „şi-au rupt” câte puţin anul trecut şi au donat pentru salvarea vieţii acestui copilaş. Într-un fel, ziua lui Albert este şi ziua dumneavoastră. Prin ajutorul dumneavoastră, aţi făcut posibilă ziua aceasta, când Albert îşi aniversează primul an de viaţă. Să fiţi toţi sănătoşi, fericiţi şi la fel de săritori şi mărinimoşi. 
În poza care însoţeşte acest material sunt Albert alături de mama lui, Camelia Marcu.
Un produs Blogger.