După ce, anul trecut, la prima
ediție, MECEFF – Mediaş Central European
Film Festival a avut drept țară invitată Israelul, ediția din 2012 propune
o dublă provocare: cea mai puternică industrie cinematografică a lumii și un
fenomen pe măsură – artiști români care, de-a lungul unui secol de cinema, au
făcut carieră peste Ocean. Astfel, în selecția celei de-a doua ediții MECEFF,
publicul cinefil va avea ocazia să se reîntâlnească cu nume mari ale cinema-ului
american clasic (Jean Negulesco, Edward
G. Robinson, Johnny Weissmüller, Harvey Keitel) dar și cu nume mari ce au
cucerit publicul de peste Ocean în anii recenți (Maia Morgenstern, Marcel Iureș). Regizorul, scenaristul și
producătorul Jean Negulesco s-a
născut pe 26 februarie 1900 la Craiova și, după Primul Război Mondial (perioadă
în care a lucrat ca cercetaș voluntar pentru Crucea Roșie), a plecat la Paris
pentru a studia economie și pictură. Prieten cu artiștii avangardei pariziene
(Brâncuși, Modigliani, Soutine) și pasionat de dadaism, Negulesco și-a câștigat
o vreme existența ca pictor peisagist. În 1927 a plecat la New York pentru ca,
doi ani mai târziu, să se mute în California. Într-o schimbare radicală de
carieră, Negulesco a intrat în lumea filmului, mai întâi ca scenarist și
asistent de regie la filme de mare succes precum Captain Blood și A Farewell
to Arms (ecranizare a romanului omonim scris de Ernest Hemingway) și, mai
apoi, ca regizor și producător. Cele patru filme selectate în cadrul MECEFF
2012 – Humoresque (1946), How to Mary a Millionaire (1953),
Daddy Long Legs (1955) și The Best of Everything (1959) – nu
fac doar mini-portretul unui artist complet, multi-nominalizat la Oscar, ci, de
asemenea, prilejuiesc reîntâlnirea cu unele dintre cele mai mari vedete
hollywoodiene ale tuturor timpurilor: Joan Crawford, John Garfield, Betty
Grable, Marilyn Monroe, Lauren Bacall, William Powell, Fred Astaire, Leslie
Caron, Thelma Ritter, Louis Jourdan. Catalogat de Institutul American de Film
drept unul dintre cei mai mari 25 de actori ai secolului al XX-lea, Edward G. Robinson s-a născut în 1893
la București, a debutat în actorie în 1913 și, începând cu 1915, a devenit o
prezență constantă pe Broadway. celebru în Epoca de Aur a Hollywood-ului,
Robinson a rămas în memoria cinefilă în special grație rolurilor de gangster
precum Rico din primul său mare succes, Little
Caesar sau Rocco, din Key Largo.
Alte roluri memorabile sunt Barton Keyes din filmul noir Double Indemnity, și Dathan din The
Ten Commandments. În 1973, la două luni după deces, lui Robinson i s-a
acordat un Oscar postum pentru întreaga carieră. Portretul Edward G. Robinson
din cadrul MECEFF 2012 cuprinde nu mai puțin de 11 titluri, din diferite
perioade de activitate – The Little Giant (Roy Del Ruth,
1933), Barbary Coast (Howard Hawks, 1935), Kid Galahad (Michael Curtiz, 1937), The
Amazing Dr. Clitterhouse (Anatole Litvak, 1938), Confessions of a Nazi Spy
(Anatole Litvak, 1939), Dr. Ehrlich's Magic Bullet (William
Dieterle, 1940), Manpower (Raoul Walsh, 1941), Larceny, Inc. (Lloyd
Bacon, 1942), House of Strangers (Joseph L. Mankiewicz, 1949), The
Outrage (Martin Ritt, 1964) și Cheyenne Autumn (John Ford, 1964). Johnny
Weissmüller s-a născut la Timișoara dar, la vârsta de numai 7 luni, a
emigrat împreună cu părinții în SUA. Copil bolnăvicios, Johnny a fost sfătuit
de un medic să se apuce de înot. Peste ani, tânărul a devenit de cinci ori
campion olimpic la înot (1924-1928 ), deținătorul a 67 de titluri mondiale și
52 de titluri naționale. A deținut recordurile la stilul liber la toate probele
de la 100 de yarzi la jumătatea de milă și a fost primul care a înotat 100 m
sub un minut. Johnny Weissmüller va fi prezent la Mediaș grație unui personaj
de acum legendar pentru cea de-a 7-a artă, Tarzan, protagonist al filmului omonim
regizat de Cedric Gibbons, în 1934. Născut la New York într-o familie de
emigranți româno-polonezi, Harvey Keitel
este unul dintre cei mai iubiți actori americani ai ultimilor 40 de ani, iar
numele său este indisolubil legat de cel al lui Martin Scorsese (Mean Streets sau Taxi Driver), Ridley Scott (The
Duelists și Thelma & Louise)
sau Quentin Tarantino (Reservoir Dogs
sau Pulp Fiction). Deloc întâmplător,
Harvey Keitel va fi omagiat la MECEFF 2012 cu unul dintre cele mai premiate
film ale sale, triplul laureat cu Oscar și BAFTA, și câștigător al distincției
festivaliere supreme, Palme d'Or – doamnelor și domnilor, The Piano (Jane Campion,
1992). În fine, dintr-o selecție de filme reunite sub sintagma „artiști români
la Hollywood” nu aveau cum să lipsească doi dintre cei mai titrați actori ai
României, Maia Morgenstern și Marcel Iureș. Nume ce nu mai au, în mod evident,
de nicio prezentare, cei doi mari actori vor fi prezenți în cadrul MECEFF 2012
cu filmele ce i-au fixat, în mod definitiv, în memoria colectivă
internațională: The Passion of the Christ (Mel Gibson, 2004), în care Maia
Morgenstern face un veritabil tur de forță alături de Jim Caviezel și Monica
Bellucci și The Peacemaker (Mimi Leder, 1997), în care Marcel Iureș le fură
scenele lui George Clooney și Nicole Kidman.
Cea de-a doua ediţie MECEFF – Mediaş Central European Film
Festival, organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Medias, CNC,
Regiunea Tarnavelor și Ministerul Culturii și, totodată, unicul festival din
România consacrat cinematografiilor ţărilor vecine din aşa-zisul perimetru al
„Europei Centrale”, va avea loc la Mediaș, în perioada 2-8 septembrie.