De mai bine de un an de zile, aproape doi aş spune eu, o
doamnă se chinuie să obţină un spaţiu pentru a deschide şi la Mediaş o filială
a Crucii Roşii. Domna se numeşte Luminiţa Zgăbei şi nu cred că are rost să vă
spun cât de dedicată este semenilor ei aflaţi în nevoie. De vreo 5 ani de zile,
doamna Luminiţa a ajutat zeci, sute de oameni aflaţi în momente grele. I-a
ajutat cu mâncare, haine, rechizite, tot ce era nevoie pentru ca persoanele
aflate în suferinţă să simtă un suflet aproape. AICI, AICI şi AICI aveţi câteva
exemple. Acum este nevoie de dumneavoastră, stimaţi edili şi consilieri locali,
să ajutaţi. Şi aşa cum o ştim, doamna
Luminiţa nu vrea ceva pentru dumneaei. Nu, nu. Vrea un spaţiu unde să deschidă
filiala Crucii Roşii din Mediaş. Aşa, în cadru organizat, donaţiile se pot
strânge mult mai uşor şi pot fi distribuite şi mai uşor către cei aflaţi în
nevoie. Ar fi de preferat un spaţiu central în Mediaş, pentru ca absolut toate
persoanele care vor să doneze să nu trebuiască să străbată tot oraşul. Reţineţi,
vă rog: doamna Luminiţa vrea acel spaţiu pentru continuarea actelor de caritate
pe care le face. Pentru medieşenii care nu au avut parte de o soartă prea
fericită. Se poate, stimaţi edili şi consilieri locali, să urgentaţi puţin
alocarea acelui spaţiu? Mulţumiri anticipate.
