Începând cu data de 1 septembrie 2012, în municipiul
Sibiu va fi înfiinţată o piaţă ţărănească de tip piaţă volantă, pe platoul
aferent Sălii Transilvania. Piaţa va funcţiona în fiecare zi de sâmbătă, între
orele 8 şi 14 şi oferă posibilitatea producătorilor autohtoni să îşi
valorifice marfa, fără să plătească taxa de piaţă. Sectorizarea se va face
pentru 50 de locuri, pe categorii de produse: perisabile, semiperisabile,
neperisabile. În cadrul pieţei volante pot participa producătorii
agricoli din întregul judeţ Sibiu, atribuirea locurilor în piaţă făcându-se în
ordinea solicitărilor, în limita locurilor de vânzare existente în sectorul de
piaţă pe categorii de produse. Solicitarea însoţită de documente doveditoare a
calităţii de producător se va depune la Camera Agricolă a Judeţului Sibiu
(strada Someşului 49, tel. 0369.405.057). Înscrierile se fac în intervalul 15
august-25 august 2012.