Nu are legătură directă cu Mediaşul, însă vreau să vă prezint un
anifest absolut revoltător lansat zilele trecute la Baia Mare. Pe site-ul
erdely.ma a fost publicat recent un manifest şocant, în care semnatarii -
pedagogi, persoane civile şi publice, dar şi conducători ai bisericilor,
„responsabili pentru soarta ungurimii din zona oraşului Baia Mare" - le
cer maghiarilor să nu se amestece cu românii. Manifestul a fost semnat şi de
viceprimarul oraşului, Ludescher Istvan. Redau mai jos fragmente din conţinutul
manifestului, postat pe site-ul erdely.ma:
Noi, toţi semnatarii acestui manifest - preoţii
responsabil pentru soarta maghiarilor din zona oraşului Baia Mare, persoane
publice şi reprezentanţi ai societăţii civile, profesori, urmărim cu
îngrijorare comportamentul şi răspândirea gândirii publice care ameninţă cu
adevărat comunitatea noastră.
Căsătoriile mixte, o boală
Boala a căpătat, în decursul ultimelor decenii, mai multe
simptome: creşterea numărului de căsătorii mixte, respingerea educaţiei în
limba maternă, emigrarea în masă, propria letargie - toate acestea au afectat,
ca o boală contagioasă, până şi cei mai de vază membri ai comunităţii noastre.
În 1992, cu 20 de ani în urmă, mai mult de 25.000 de cetăţeni
din Baia Mare s-au declarat maghiari. La ultimul recensământ, însă, doar
14.000. Matematic, în doar 20 de ani, numărul maghiarilor din zonă a scăzut la
jumătate. Realitatea tangibilă este şi mai înspăimântătoare: nu mai există nici
măcar 14.000 de maghiari.
La evenimente, vedem aceleaşi feţe. Bisericile nu mai
leagă căsătorii pur maghiare, nu mai sunt botezaţi copii maghiari. Grădiniţele
mai au copii maghiari, dar aceştia dispar, odată cu trecerea lor la şcoală,
liceu. Copiii noştri au mai degrabă prieteni români, ascultă muzică străină, de
multe ori nici măcar în familie nu mai vorbesc în maghiară. De vină suntem noi,
adulţii.
Unde sunteţi, maghiari din Baia Mare?
Prin aceste transformări trec şi copiii care provin din
familii de intelectuali maghiari. Dacă în 20 de ani numărul maghiarilor din
zonă a scăzut la jumătate, este foarte posibil ca peste o jumătate de secol să
nu mai existe deloc maghiari în regiune.
Dar putem avea oare conştiinţa împăcată? Am făcut oare
tot ce trebuia pentru a opri acest proces? Sau nu recunoaştem nici măcar de
faţă cu noi înşine unde am greşit, că de mult ne-am dat bătuţi?
Noi, cei care am semnat acest manifest, considerăm că nu
mai putem tăcea şi privi în tăcere acest fenomen. Evocând spiritul unuia dintre
cei mai mari gânditori maghiari din Transilvania, Kos Karoly, strigăm lumii
motto-ul nostru: Treziţi-vă din somnul pe care-l dormiţi de 20 de ani!
Deschideţi-vă ochii, conştientizaţi greşelile! Nu mai fiţi pasivi, nu mai
bateţi în retragere, nu vă mai sacrificaţi! Noi trebuie să construim pe viitor!
PĂRINŢI: Nu vă privaţi copiii de şcoala cu predare în limba maternă, pentru că în caz contrar în privaţi de dreptul de a rămâne maghiari!
Nu reprezintă mai puţin, ci mai mult cel care studiază în
limba maternă! Şcoala în limba străină înseamnă şi un cerc de prieteni străini,
de unde decurg şi căsătoriile mixte. În acest caz nefericit, riscăm să pierdem
famiile pur maghiare, vom fi propriii noştri lichidatori.
În spiritul libertăţii prost înţelese nu vă lăsaţi copiii
să ia singuri decizii. Nu uitaţi: ei încă nu ştiu să ia decizii. Alegeţi pentru
ei şcoli cu predare în limba maghiară, educaţi-vă copiii să fie maghiari,
pentru ca şi nepoţii voştri să se nască maghiari.
TINERI: Căutaţi-vă prieteni maghiari. Nu uitaţi
că acest lucru a ajutat comunităţile maghiare din Ardeal să supravieţuiască.
Scoateţi din vieţile voastre toţi străinii! Pentru că un prieten străin se
poate transforma uşor într-un iubit străin, mai apoi un soţ sau o soţie
străină. Uitaţi-vă în jur: din căsătoriile mixte au mai rezultat copii
maghiari, nepoţi maghiari? Nu!
PROFESORI: Transmiteţi moştenirea predării
în maghiară de peste 1.000 de ani. (...) Nu amânaţi nicio oră de curs, fiţi
exemplu pentru elevii voştri, un model demn de urmat. Nu doar predaţi, ci
educaţi! Nu putem face compromisuri, nu există niciun „dar". Trebuie să
fim şi să rămânem maghiari puternici, mândri, de calitate! Trebuie să fim
maghiari responsabili de maghiarii de lângă noi!
Încheiem cu vorbele lui Kos Karoly (arhitectul care a
venit cu ideea ca maghiarii din zona cuprinsă între Cluj-Napoca (fără acest
oraş) şi Huedin să îşi declare autonomia): „Va fi al nostru doar ceea ce
dobândim prin luptă!".
Până acum au semnat manifestul peste 300 de persoane. Printre acestea se numără:
Până acum au semnat manifestul peste 300 de persoane. Printre acestea se numără:
-
Din partea bisericilor reformate şi romano-catolice din Baia Mare: VARGA
KÁROLY, LIEB JÓZSEF, BAK LÁSZLÓ, TASNÁDI ANDRÁS-ZSOLT
- Viceprimarul municipiului Baia Mare, LUDESCHER ISTVÁN, din partea UDMR
- HUPKA FÉLIX, din partea PPMT Maramureş
- VIDA NOÉMI
Fundaţia „Németh László"
- NAGY-JENEI ZOLTÁN
Asociaţia pedagogilor maghiari din România
- DÁVID LAJOS
din partea EMKE
- PINTÉR ZSOLT
nagybánya.ro
- Viceprimarul municipiului Baia Mare, LUDESCHER ISTVÁN, din partea UDMR
- HUPKA FÉLIX, din partea PPMT Maramureş
- VIDA NOÉMI
Fundaţia „Németh László"
- NAGY-JENEI ZOLTÁN
Asociaţia pedagogilor maghiari din România
- DÁVID LAJOS
din partea EMKE
- PINTÉR ZSOLT
nagybánya.ro
Ce spune viceprimarul maghiar
Preşedintele UDMR Maramureş şi, totodată, viceprimarul de Baia Mare, Ludescher Istvan, susţine că a semnat acest manifest în calitate de maghiar şi nu de viceprimar.
Preşedintele UDMR Maramureş şi, totodată, viceprimarul de Baia Mare, Ludescher Istvan, susţine că a semnat acest manifest în calitate de maghiar şi nu de viceprimar.
„Sunt care se uită urât la mine, alţii înţeleg. Sunt
viceprimar de 12 ani, oamenii de la Primărie mă cunosc şi ştiu că nu am
pornirile unui şovinist. Semnând acel manifest, am vrut practic să trag un
semnal de alarmă", a arătat, pentru „Adevărul", Istvan Ludescher.
Acesta a mai adăugat şi că se încadrează în categoria celor care au încheiat
căsătorii mixte, dar care nu şi-au pierdut identitatea: „Soţia mea este
româncă. Da, există în cazul căsătoriilor mixte pericolul de a pierde
identitatea. Dar nu a fost cazul meu. Deci, se poate!", s spus
viceprimarul din Baia Mare.