Turist ars cu APĂ CLOCOTITĂ, salvat din Munţii Făgăraş



Salvamontiștii și jandarmii montani din Sibiu și Argeș au  intervenit duminică noaptea, pentru a salva viața unui turist în vârstă de 32 de ani, care s-a ars cu apă clocotită pe picioare. Accidentul a avut loc la peste 2.000 de metri altitudine, în zona lacului Călțun, din Munții Făgăraș. Șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat că bărbatul în vârstă de 32 de ani şi-a vărsat, din greșeală, o oală cu apă clocotită peste picioare, starea lui fiind gravă. ”Apelul de urgență a venit din partea soției. Știm că are arsuri grave la nivelul gleznelor, de gradele 2 și 3. Intervenim pentru a-l aduce la baza muntelui, iar apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu”, a declarat duminică seara Adrian David, șeful Serviciului Județean Salvamont Sibiu. Bărbatul rănit se afla la o altitudine de circa 2.150 de metri, fiind absolut necesară coborârea sa în timpul nopţii de duminică spre luni, deoarece previziunile meteorologice nu sunt deloc favorabile. În cursul nopții, bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență. El a fost preluat de un echipaj SMURD. Medicii din Unitatea de Primiri Urgențe i-au acordat primele îngrijiri, el fiind diagnosticat cu arsuri de gradul doi pe ambele glezne. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, sibianul a părăsit unitatea, cu recomandări medicale.
Un produs Blogger.