Un microbuz a luat foc, la Mediaş


Un microbuz a luat foc joi seara pe strada Şlefuitorilor din municipiul Mediaş. Pompierii din oraş au intervenit cu două autospeciale, incendiul fiind izolat şi lichidat în aproximativ o jumătate de oră. Focul a afectat mai multe componente din cauciuc ale microbuzului, instalaţia electrică precum şi partea din faţă a maşinii. Cel mai probabil, focul a pornit din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică a micribuzului. Pompierii din Mediaş au început o anchetă pentru a stabili cauza exactă a producerii incendiului.
Un produs Blogger.