România intră în concursul MECEFF 2012 cu unul dintre
cele mai titrate filme româneşti ale anului 2011, „Crulic – Drumul spre dincolo”,
scris şi regizat de Anca Damian fiind primul lungmetraj românesc de animaţie
din ultimii 20 de ani. Filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un
român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda
probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la
Varşovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei
foamei. Cazul real al românului Claudiu Crulic a provocat indignare în presă şi
în rândurile opiniei publice. În urma tragediei, Adrian Cioroianu, Ministrul de
Externe al României la vremea respectivă, a fost nevoit să îşi prezinte demisia
în timp ce, în Polonia, trei doctori sunt încă judecaţi pentru moartea lui
Crulic.Despre acest subiect a vorbit Raluca Herciu, din cadrul Serviciului Relaţii al Primăriei Mediaş.
Home » crulic-drumul spre dincolo »
film »
meceff »
medias 2012 »
romanesc
» VIDEO – "Crulic-Drumul spre dincolo", super film românesc la MECEFF Mediaş 2012