La fel ca anul trecut, ediţia din 2012 a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival propune o serie de evenimente speciale, precum deja amintitul program SUA – Artişti români la Hollywood sau cele două portrete dedicate regizorului şi scenaristului armean Serghei Parajanov şi scenaristului român Răsvan Popescu.
Regizorul şi scenaristul armean Serghei Parajanov (1924 – 1990) şi-a început cariera la 30 de ani dar, peste ani, şi-a repudiat toate filmele pre-1964 catalogându-le drept „gunoaie”. Locuitor al fostei Uniuni Sovietice şi adept al unui stil cinematografic cu totul aparte, complet diferit de realismul socialist, Parajanov a fost constant persecutat de autorităţi (multiple condamnări, filme interzise), totul sfârşind prin a fi declarat persona non grata în cinema-ul sovietic. În ciuda tratamentului ostil de care a avut parte acasă, filmele regizate în anii '60 au fost bine primite de publicul festivalier internaţional. Astfel, Shadows of Forgotten Ancestors (1964), primul dintre cele trei filme difuzate în portretul din cadrul MECEFF, bazat pe romanul scriitorului ucrainean Mykhailo Kotsiubynsky, a luat Premiul Special al Juriului şi Premiul Criticii la Mar del Plata. Un film profund simbolic, din care nu lipsesc motivul crucii, mielul sau mormântul, alternând scenele alb-negru cu cele ce abordează o paletă coloristică extrem de bogată, Shadows of Forgotten Ancestors reprezintă un portret detaliat al culturii ucrainene huşul, din care nu lipsesc nici indiciile privind duritatea vieţii în zona carpatină, nici trimiterile la frumuseţea tradiţiilor, muzicii, costumelor şi dialectului huşul. Cel de-al doilea film din mini-portretul Parajanov este The Color of Pomegranates (1968), o biografie mai degrabă vizual/poetică decât literală a vieţii trubadurului armean Sayat-Nova. Prezentat sub forma unor tablouri fixe axate pe diferite momente din viaţa poetului şi beneficiind de formidabilul tur de forţă al actriţei Sofiko Chiaureli, care joacă şase personaje, deopotrivă femei şi bărbaţi, filmul lui Parajanov celebrează cultura armeană în ciuda opresiunii şi persecuţiilor îndurate. În fine, cel de-al treila film marca Parajanov vine din ultima etapă creativă a vieţii sale – Ashik Kerib (1988) are la bază povestirea omonimă scrisă de Mihail Lermontov şi îi este dedicat bunului său prieten, Andrei Tarkovski. Spus prin intermediul folclorului azerbadjan, cu dialogul redus la minimum, Ashik Kerib reprezintă tot un portret cultural detaliat.
Cel de-al doilea sărbătorit al MECEFF 2012 este scriitorul, jurnalistul şi scenaristul român Răsvan Popescu, autor a şase volume de proză şi memorialistică (Subomul, 1991; Omul cu cioc şi gheare, 1994; Prea târziu, 1996; Purtătorul de Cuvânt, 2002; Femeia visurilor, 2004; Nişte ciori vopsite-n roşu, 2006) şi a şapte scenarii de film (Prea târziu, 1996 – regia Lucian Pintilie; Terminus paradis, 1998 – Lucian Pintilie; Faimosul Paparazzo, 1999 – regia Nicolae Mărgineanu; Război în bucătărie, 2001 – regia Marius Th. Barna; Noro, 2002 – regia Radu Gabrea; Femeia visurilor, 2005 – regia Dan Piţa; Ceva bun de la viaţă, 2011 – regia Dan Piţa). Cele trei filme prezentate în cadrul portretului Răsvan Popescu – Prea târziu, Noro şi Ceva bun de la viaţă – provin din perioade diferite ale creaţiei sale, dar au în comun atenţia pentru detaliile cele mai mărunte ce compun viaţa banală a unor oameni simpli, iluştri anonimi care, în fapt, ascund ambiţii (cel mai adesea, perfect justificate) de eroi.