Luni şi marţi temperaturile vor fi de-a dreptul
caniculare, iar de miercuri mercurul va mai scădea în termometre. Astăzi, temperaturile vor fi
caniculare. Cu totul izolat în zona de munte se pot semnala averse trecătoare de
ploaie însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 37 grade, iar cele minime între
16 şi 20 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi
pragul critic de 80 unităţi. Marţi,
vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi
variabil, mai mult senin noaptea şi dimineaţa. Vântul va sufla slab până la
moderat, cu intensificări în cursul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra
între 36 şi 38 grade, iar cele minime între 17 şi 20 grade. Pe arii relativ
extinse indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80
unităţi. Miercuri, temperaturile vor
scădea faţă de intervalulul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări
temporare. Local în zona de munte şi izolat în rest se vor semnala averse de
ploaie însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vântul
va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor
încadra între 29 şi 31 grade, iar cele minime între 13 şi 15 grade. Joi, vremea va fi caldă, cu cerul
variabil, temporar noros. Local în zona de munte şi pe arii restrânse în rest,
se vor semnala averse de ploaie însoţite de descărcări electrice şi
intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile
maxime se vor încadra între 26 şi 31 grade, iar cele minime între 10 şi 15
grade. Vineri şi în weekend, vremea
va fi normală termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări
temporare. Local se vor semnala averse de ploaie însoţite de descărcări
electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra
între 24 şi 27 grade, iar cele minime între 10 şi 14 grade.