Bătălie CÂŞTIGATĂ: legea de cumpărare a ANL-urilor de către chiriaşi a ajuns în Parlament



Propunerea preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Chiriaşilor din blocurile ANL, medieşeanul Dan Nistor, ca actualii chiriaşi să îşi poată achiziţiona locuinţele prin plata unei rate lunare de aproximativ 100 de euro a ajuns în Parlamentul României. Proiectul de modificare a legii a ajuns în legislativul României, urmând să fie discutat de Parlament. Dan Nistor, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Chiriaşilor din blocurile ANL spune că dacă proiectul va fi votat de Parlament, chiriaşii care doresc să achiziţioneze locuinţele ar urma să plătească o rată lunară de aproximativ 100 de euro direct către Ministerul Dezvoltării. „S-a depus în Parlamentul României proiectul de modificare a Legii 152/1998 legat de locuinţele ANL, proiect depus de domnul deputat de Mediaş Gheorghe Roman şi deputatul de Cluj, domnul Mircea Giurgiu. Prin acest proiect de lege solicităm câteva puncte importante pentru tinerii locatari din aceste locuinţe, în speţă plata în rate a acestor locuinţe pe o perioadă de 20-30 de ani, o perioadă de graţie de 6 luni în cazul în care o familie trece printr-o dificultate financiară şi nu poate să plătească”, spune Dan Nistor
Dan Nistor a mai adăugat că la jumătatea lunii septembrie a avut o întâlnire cu directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, Cosmin Ilina, căruia i-a fost prezentat proiectul, urmând ca în perioada următoate să se întâlnească şi cu ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig.
Un produs Blogger.