
Noua silglă a Alianţei de Centru-Dreapta, Alianţa România Dreaptă, o inimă, a devenit motiv de dispută între liderii
Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi nou înţiinţata formaţiune. Preşedintele FDGR, Klaus Johannis, a declarat că va contesta decizia de folosire pe buletinele de vot a aceluiaşi simbol, inima, „dacă va fi cazul” şi după ce se va face o analiză a situaţiei create. „Aceste simboluri sunt supuse unei analize la o comisie specială și vom cere și noi juriștilor noștri o analiză și dacă este cazul, vom contesta. Sigur, așa pentru tot felul de afișe, dumnealor înțeleg că și-au ales o inimă verde sau albastră, a noastră este roșie, dar pe buletinele de vot deocamdată siglele nu apar în culori, ci alb-negru. Va apărea o inimă și a fost data deja, e la Forumul German”, a declarat Klaus Johannis în cadrul conferinţei de presă susţinută joi, 6 septembrie.
Alianța România Dreaptă este formată din PDL, PNŢCD,
Partidului Noua Republică, Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Fundaţiei
Creştin Democrate (FCD).