Balada GroPUŢEI de Mediaş



Ei se fac că lucrează, medieşenii îşi rup maşinile. Ei se fac că lucrează, medieşenii scot bani în disperare să îşi repare maşinile rupte pe străzile din oraş. Haideţi să nu ne enervăm, să privim viaţa frumos şi calm. Din acest calm a rezultat:

          Balada GroPUŢEI de Mediaş


          Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai
          Lasă maşina şi treci la cai
          Dacă nu vrei să te izbeşti
          E Mediaş, „oraşul în care merită să trăieşti”

          Ca din senin, în decembrie trecut
          Un om cu o Dacie s-a făcut nevăzut
          Ha, ha, nu a fost nicio problemuţă
          Omul a căzut într-o GroPUŢĂ

          Tot din senin, dar într-o dimineaţă
          Un şofer cu o basculantă
          S-a crezut Tarzan-Omul Maimuţă
          Şi a zburat într-o GroPUŢĂ

          Toţi au crezut că e glumă
          Dar de fapt nu a fost „a bună”
          Pentru că joi pe la amiază
          O altă maşină...aterizează

          Omul mergea pe Gheorghe Lazăr
          Fără să ştie că strada e varză
          Cum se legăna în maşinuţă
          Hopa....a dat de GroPUŢĂ

          Am uitat ceva important
          Musai de menţionat
          La Mediaş sunt şi autocamioane
          Care prea stau „în picioare”

          Nu-i nimic, le rezolvăm
          Pe strada Mureş le băgăm
          Dăm cu spatele olecuţă
          Din nou picăm în GroPUŢĂ

          Asta-i tot deocamdată
          Dar cum Mediaşu-i o groapă
          Nu plângeţi, nu disperaţi
          Ci mai bine vă dotaţi
          Câte-un cal, câte-o căruţă
          Pentru că toţi avem câte-o GroPUŢĂ
Un produs Blogger.