Biserica din Târnăvioara şi-a sărbătorit vineri hramul



Vineri, 26 octombrie 2012, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Biserica ortodoxă Târnăvioara şi-a sărbătorit hramul bisericesc. La slujba religioasă au participat peste 150 de enoriaşi din Târnăvioara alături de care au fost oficialităţile oraşului Copşa Mică, primarul Daniel Tudor Mihalache, viceprimarul Cornel Comiza, părintele protopop Găban Ioan Ovidiu şi părintele Cătălin Dumitran, conducătorul cenaclului „Lumină lină”, care an de an îi încântă pe copşeni cu concertele lor minunate. După serviciul religios, prin grija părintelui paroh Ganea Corneliu şi a epitropului Vasile Muntean, enoriaşii şi invitaţii au participat la o agapă creştinească.
Un produs Blogger.