
În ziua de 19 octombrie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea celui mai reprezentativ poet al Mediaşului, George Popa. Născut în Mediaş în anul 1912, poetul medieşean a funcţionat ca învăţător şi profesor de limba română şi muzică în câteva sate de pe Târnave, iar între anii 1954 – 1958, George Popa a îndeplinit nobila misiune de director al Bibliotecii Raionale (actuala Bibliotecă „Stephan Ludwig Roth”). Unul din meritele cele mai importante ale lui George Popa este acela că a înfiinţat revista literară „Lanuri” care a apărut şase ani fără întrerupere, între anii 1933-1939. A fost o publicaţie de înaltă ţinută artistică în care au publicat scriitori importanţi ai timpului: Tudor Arghezi, Victor Papilian, Radu Stanca, Aron Cotruş şi mulţi alţii. Volumele de versuri: „Plecarea spre legendă” (Editura Lanuri, 1936), „Mâhniri lângă leagăn” (Editura Minerva, Bucureşti, 1972), precum şi studiile de istorie şi critică literară „Literatura ardeleană de azi” (Editura Lanuri, 1939) şi „Ion Moldoveanu şi destinul său linosian” (Editura Gazeta ilustrată, Sibiu, 1942), dau măsura unui talent remarcabil, mai ales că în vremurile respective, condiţiile de a face literatură erau extrem de dificile. Acest medalion dedicat ilustrului scriitor va fi prezent în cadrul bibliotecii pe tot parcursul lunii octombrie.