FOTO - Mediaşul a sărbătorit recolta lui 2012









Sute de medieşeni au ieşit sâmbătă dimineaţa din case pentru a participa la ediţia din acest an a Zilei Recoltei din oraş, eveniment care a reuşit să atragă foarte mulţi comercianţi. De aici şi o ofertă extrem de bogată de produse, locuitorii oraşului având de unde alege legume pentru a-şi completa proviziile pentru sezonul rece care bate la uşă. După o slujbă de binecuvântare a recoltei, invitaţii au trecut apoi la vizitarea standurilor, mulţi zăbovind minute în şir în faţa ofertei de produse care îţi lua efectiv ochii. De asemenea, o altă surpriză pregătită de organizatori a fost concursul „Cămara Tradiţională”, la care gospodinele s-au întrecut să pregătească cele mai gustoase preparate pentru iarnă. „Am trăit un eveniment deosebit datorită medieşenilor, a gospodinelor şi producătorilor din Mediaş şi localităţile învecinate. Vreau să le mulţumesc medieşenilor care au fost alături de noi, au participat cu mic, cu mare, iar ceea ce este cel mai important pentru toţi, vreau să le mulţumesc celor care stau toată ziua în piaţă şi deservesc oamenii din municipiul nostru, pentru că datorită lor avem sufletul, cămara şi frigiderul pline de bunătăţi”, a spus viceprimarul Mediaşului, George Petrescu.
După ce au vizitat standurile producătorilor şi au cumpărat cele necesare pentru iarnă, medieşenii prezenţi în piaţa din faţa primăriei au avut ocazia să asiste şi la un bogat program folcloric.
Un produs Blogger.