

Festivalul Verzei, manifestare devenită deja tradiţie în ultimii ani, continuă şi în 2012. Sâmbătă şi duminică, respectiv 13 şi 14 octombrie, locuitorii din Moşna, dar şi locuitori ai comunelor învecinate sunt aşteptaţi la ediţia 2012, una plină de surprize pentru toată lumea. Sâmbătă, 13 octimbrie la ora 10 este programat concursul de grafică pentru elevi „Patrimoniul cultural din Moşna în slujba comunităţii”, iar la ora 15 are loc simpozionul „Dezvoltarea Durabilă în Moşna-Proiecte de bună practică în dezbatere”. Duminică, 14 octombrie, la ora 10 va avea loc Parada Căruţelor şi vizitarea Circuitului Turistic al Ecomuzeului din Moşna”. Două ore mai târziu este programată inaugurarea sălii „Stephan Ludwig Roth” în casa parohială evanghelică din Moşna, iar la ora 13 are loc deschiderea oficială a manifestărilor folclorice prilejuite de Festivalul Verzei. Până seara la ora 22 vor avea loc spectacole susţinute de Ansamblul Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, precum şi de invitaţi surpriză. Festivalul Verzei din acest an se va încheia duminică seara cu un foc de artificii.