
Medieşenii s-au grăbit şi în acest an să îşi achite impozitele şi taxele locale către bugeul local. Astfel, ăână la finele lunii septembrie, municipalitatea a încasat peste 70% din suma care era planificată la capitolul taxe şi impozite locale. Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş spune că suma încasată din impozitele şi taxele locale din acest an este sensibil mai amre, comparativ cu anul trecut. „Până la sfârşitul acestui an, peste 14.700 de persoane din municipiul Mediaş şi-au plătit integral impozitele, contribuind astfel la bugetul local cu peste 3,6 milioane de lei. Acest lucru înseamnă 70,9% din totalul sumei de încasat în acest an. În aceeaşi perioadă a anului trecut, aproximativ 15.800 de medieşeni şi-au achitat integral datoriile către stat, colectându-se 3,2 milioane de lei. De asemenea, până în momentul de faţă, 5.000 de medieşeni şi-au plătit impozitul parţial, numărul persoanelor fiind asemănător cu cel de anul trecut. În ceea ce priveşte persoanele care nu şi-au plătit deloc impozitul până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, cifra acestora se situează la puţin peste 4.000”, spune Mihălţan.
Mai sus găsiţi şi declaraţia Paulei Mihălţan, purtătorul
de cuvânt al Primăriei Mediaş.