4.000 de cărţi din partea Youth Evolution pentru bibliotecile din Aţel şi Ighişu Nou





Asociaţia Youth Evolution a facilitat îmbogăţirea bibliotecilor din Ighişu Nou şi Aţel cu peste 4.000 de cărţi colectate de la medieşeni în cadrul campaniei de interes comunitar “CARTEA-portiţă spre un viitor mai bun”,  desfăşurată  în perioada 9-25 octombrie 2012. Scopul acestei campanii, de a accentua importanţa cărţilor în educaţia corectă a copiilor, a fost atins prin promovarea lecturii în rândul elevilor din zona rurală şi prin facilitarea accesului acestora la cultură şi informaţie. Bibliotecile beneficiare ale acestei campanii au găzduit ateliere de lectură pentru copii, coordonate de către reprezetanţii Youth Evolution. Prezentările susţinute au evidenţiat însemnătatea cărţilor în viaţa noastră. Copiii au avut parte  de surprize la sfârşitul prezentării, fiecare primind câte o carte nouă şi bineînţeles dulciuri. “Consider că am atins scopul acestei campanii, reuşind să trezim interesul celor mici în ceea ce priveşte lectura şi cunoaşterea. Împreună am descoperit elementele care contribuie la dezvoltarea vocabularului şi imaginaţiei prin bogata învăţătura a cărţilor”, a declarat Cristian Marian, reprezentantul asociaţiei Youth Evolution în zona de nord a judeţului Sibiu.
Un produs Blogger.